Tears from Moon, Sexy Crystals, Night in Paris, sunt doar câteva dintre corpurile de iluminat create de Coen Munsters, cum credeţi că îi vin ideile pentru produse atât de speciale?
Este un designer care se inspiră foarte mult din muzica dance modernă. Aceasta cred că este şi explicaţia pentru formele finisate atât de perfect în candelabrele sale, ce par să transmită note muzicale subtile. În orice design, ideea de plecare către un punct final, este foarte importantă, iar Coen Munsters este unul dintre designerii care ştiu foarte clar de unde pornesc. De asemenea, el ştie şi ce nivel de eleganţă vrea să atingă prin produsele sale, înteaga sa gamă de corpuri de iluminat, aflându-se sub mesajul: ”pentru oameni fascinanţi”.
Care este punctul forte, sau ce anume îl diferentieaza în modul în care îşi realizează corpurile de iluminat?
Vreau în primul rând să mă refer la relaţia acestor corpuri de iluminat cu spaţiul. Sunt proiectate în aşa fel că par să plutească în spaţiu. De aceea m-aş întoarce tot la muzică. Este cu siguranţă elementul central, care diferenţiază tot ceea ce creează Coen Munsters de orice alte corpuri de iluminat existente. Când privim un candelabru care a fost creat de el, montat în orice spaţiu interior, ne frapează eleganţa şi felul în care pare să răsune în linii muzicale moderne. De asemenea colecţiile sale se diferenţiază prin utilizarea predominantă a unor culori, cum sunt negru, argintiu, auriu şi transparenţa cristalului. Recunoşti imediat un candelabru realizat de el, e suficient să-l priveşti o dată şi îţi spune instant cine l-a creat.
Pentru ce tip de interior sunt potrivite corpurile de iluminat Coen Munsters?
Fără a fi o regulă, sau un scop în sine al designer-ului, notele excentrice ale acestora precum şi linia melodică deosebită, au determinat prezenţa frecventă a lor în restaurante, hoteluri, baruri, spaţii lounge, cluburi. Însă sunt integrate foarte bine în proiectele de lux în anumite spaţii din casă. Cu siguranţă oriunde ai aşeza un corp de iluminat Coen Munsters,vei crea o schimbare vizibilă, fascinantă, ce va revoluţiona spaţiul şi pe care vei vrea să o păstrezi mereu.
Ce aduce nou Coen Munsters în design-ul interior contemporan?
Elementul de noutate adus atât prin candelabrele cât şi prin lămpile pe care le creează este felul în care reuşeşte să realizeze produse extravagante şi impozante în linii şi forme incredibil de fine. Cred că este un rezultat care se datorează inspiraţiei strălucite, dar şi materialelor de calitate şi faptului că fiecare produs este lucrat exclusiv manual. În acelaşi timp, este impresionant felul în care se joacă cu formele şi cu materiale cum sunt sticla, cristale swarovski şi metale, pentru a crea modele unice, atipice, care invită privire să vadă ceea ce îi place.
Cum vedeţi integrate corpurile de iluminat Coen Munsters în proiectele de lux Alsa Design?
Sunt produse deosebite care radiază eleganţă, muzicalitate, extravaganţă, fineţe şi jovialitate. Au nevoie doar de un spaţiu suficient de mare în caresă-şi exprime întreaga poveste creată prin ele dedesigner-ul Coen Munsters. De exemplu, Tears of Moon este un candelabru care poate duce spaţiul la un nivel înalt de lux şi eleganţă, chiar şi atunci când este singurul obiect din acel interior. Îi mulţumim Iuliei Stanciu, arhitectul Alsa Design pentru compania plăcută şi informaţiile deosebite pe care ni le-a oferit. Vom continua să ne delectămşi să ne deschidem viziunea în design-ul interior, în articolele viitoare din această serie ce-şi propunesă reflecteze asupra surselor de inspiraţie ale designerilor de succes.