Culorile joacă un rol extrem de important în viața noastră. Sunt o expresie a sentimentelor, a stării de spirit. Ne ajută să interpretăm simboluri abstracte. Și, mai ales, ne îmbogățesc viața și ne ajută să ne exprimăm personalitatea prin îmbrăcămine și aspectul locuinței.
De-a lungul timpului, culorile au căpătat anumite sensuri, au fost asociate cu statutul social și cu anumite etape ale vârstei. Pictori celebri au trecut prin etape creative dominate de o anume culoare, cum ar fi Pablo Picasso. Iar specialiștii în design interior au descoperit arta combinării culorilor pentru a pune în valoare diferite spații.
Culorile din cămin și influența asupra stării de spirit
Primul lucru pe care îl percepem atunci când intrăm într-o cameră este culoarea dominantă. Apoi vedem mobilea, obiectele de decor și accesoriile. Însă deja starea noastră de spirit se află sub influența acelei culori.
Sunt culori care ne energizează și culori care ne calmează. Unele culori vibrează, altele sunt odihnitoare pentru ochi. În mod subtil, întregul nostru organism reacționează la efectul provocat de culoare și de aceea ne simțim dintr-odată cuprinși de somn sau dimpotrivă, gata de acțiune.
Aceste efecte ale culorilor asupra oamenilor au fost studiate de pshihologi și neurologi. Iar din cercetările lor rezultă că pentru fiecare cameră din casă există o gamă de culori recomandate, dar și nuanțe care ar trebui evitate.
Specialiștii Alsa Design v-au pregătit astăzi un ghid pentru a vă ajuta să selectați cele mai potrivite culori pentru căminul dumneavoastră.
Dormitor
Dormitorul este, prin excelență, un spațiu rezervat odihnei și relaxării. Aici trebuie să vă simțiți în siguranță, să puteți lăsa la ușă toate grijile și problemele pentru a vă bucura de un somn sănătos. În acest sens, alegerea culorii potrivite este de cea mai mare importanță.
Culorile indicate pentru dormitor sunt cele inspirate de natură: brun închis ca pământul, nuanțe pastelate ca petalele florilor. Nuanța de lavandă este în mod deosebit recomandată pentru dormitoare. Planta de lavandă are efecte calmante și soporifice, iar culoarea sa este asociată cu aceste efecte.
Culori de evitat: roșu, galben viu și portocaliu – sunt nuanțe care excită sistemul nervos și cresc ritmul cardiac și nu vă permit o relaxare totală.
Birou/ cameră de lucru
Fie că lucrați de acasă ca antreprenor sau vă luați anumite proiecte dificile de la birou, trebuie să vă amenajați biroul cu un singur scop în minte: productivitatea. Astfel, specialiștii în design interior recomandă nuanțele de verde și albastru. Verdele este o nuanță ce stimulează gândirea creativă, iar albastru este o culoare care relaxează mintea și încurajează concentrarea.
Trebuie evitate nuanțele pastel în birou, deoarece v-ar putea încuraja să luați pauze dese pentru odihnă.
Camera copiilor
Pentru copiii foarte mici (sub 2 ani) gama de culori recomandată este formată din tonuri neutre și pastelate. Ochii bebelușilor nu este capabil să distingă majoritatea nuanțelor. Odată cu creșterea, copiii încep să perceapă în primul rând culorile primare (roșu, galben, verde, albastru). Tocmai de aceea mobilierul, hainele și jucăriile sunt create în culori primare.
Țineți minte, totuși, să evitați culorile roșu și galben, care nu încurajează relaxarea și somul.
Bucătăria/ zona de dining
Printre efectele culorii roșu este acela de a stimula pofta de mâncare. Tocmai de aceea multe lanțuri de restaurante aleg această culoare pentru logo. Alături de roșu, culorile complementare – galben și portocaliu – sunt la fel de recomandate pentru bucătărie. Desigur, și culoarea verde este indicată, ca fiind reprezentarea cea mai fidelă a naturii.
Baia
Templul curățeniei este pus cel mai bine în valoare de culorile deschise – alb, crem, auriu deschis, acqua, turcoaz. O pată de culoare vie ici și acolo este binevenită, în special culorile de pământ: negru, brun, cărămiziu.
Sufrageria
Sufrageria este un spațiu aparte în căminul dumneavoastră. Este locul unde primiți oaspeți, unde vă petreceți timpul alături de familie. Astfel, nu există culori corecte sau greșite pentru această cameră. Ceea ce contează este impresia pe care vreți să o lăsați și atmosfera dorită.
Culorile energizante: roșu, portocaliu, galben sunt recomandate pentru sufrageria unei familii tinere și dinamice. Nuanțele purpuriu, argintiu, auriu și negru lasă impresia de lux și noblețe. Tonurile de pământ creează o senzație de relaxare și siguranță.
Antreul/ holul/ scările interioare
Aceste spații sunt de obicei zone de tranzit, cu rol neutru. De aceea sunt recomandate nuanțele deschise, luminoase și neutre. Astfel, veți putea să realizați un tranzit efectiv de la o încăpere, cu rolul său specific, la alta, cum ar fi de la sufrageria energizantă la dormitorul relaxant.
Dacă nu sunteți siguri că ați ales gama cromatică ideală pentru căminul dumneavoastră, puteți apela oricând cu încredere la sfaturile specialiștilor Alsa Design. Vă asistăm pe parcursul întregului proces de amenajare și mobilare a casei, până când va deveni căminul dumneavoastră ideal.
Summary