„Este munca ta în viaţă cea care este seducţia finală” Picasso
Efectul magnetic al băilor din proiectele speciale Alsa Design este datorat pasiunii cu care specialiştii noştri caută ineditul. Respectăm dreptul la individualitate al fiecărei case şi alfiecărui spaţiu şi căutăm cele mai potrivite opţiuni împreună cu clienţii noştri într-o colaborare creativă destinată să înfrumuseţeze un spaţiu dar şi să reveleze un fel de a fi. Baia este celmai potrivit spaţiu al casei pentru a dilata convenţiile. Dincolo de aparenţe, mai aproape de noi înşine, în baie îndepărtăm succesiv toate măştile, pentru a ne relaxa în acest spaţiu intim.Transparenţa poate fi o notă definitorie pentru baie, iar specialiştii Alsa Design reuşesc să redea foarte bine acest concept datorită colecţiilor exclusive create din cristal pur cu 24%conţinut de plumb. Prin combinarea unor tehnici inovative cu dexteritatea meşterilor artizani, sunt create lavoare care înfrumuseţează aristic orice baie. Într-un parfum de lux absolut, suntevidenţiate note de delicateţe, sensibilitate, senzualitate şi tandreţe ce însufleţesc baia în tonuri calde.
Creăm un val de transparenţă care acoperă doar pentru a evidenţia şi mai mult. Materialele deosebite utilizate cum sunt cristalul pur şi sticla de Murano intensifică până la puncte maxime imaginea de rafinament în care sunt proiectate produsele pentru baie. Inspiraţiaunui vis al strălucirii pure, lipsite de convenţie, capătă formă şi contur clar în deign-ul ingenios al lavoarelor. Baia de cristal sau baia privilegiată în care se răsfaţă lumini transparente, a depăşit eleganţa şi rafinamentul palatelor de cleştar, am putea spune, mai ales datorită formelor moderne dar şi prin tonul cald care se răspândeşte în interior. Un spaţiu alneconvenţionalului, dedicat luxului în care păşim cu încredere pentru a savura fiecare moment petrecut aici.
Colecţii de lavoare pentru baie care se bucură de o impunătoare tradiţie, ce a scris numeroase şi fascinante poveşti în design-ul băii, surprind şi farmecă în proiectele propuse de brand-ul Alsa Design.
Modelul Laguna îmbină armonios transparenţa sticlei de Murano cu reflexiile aurii pentru a crea un produs de lux din care eleganţa şi senzualitatea radiază într-un fel unic. Un design excelent ce poate fi cu uşurinţă asemănat pieselor vestimentare care se pretează să fie purtate doar pe covorul roşu. O poveste de rafinament pentru momente cu totul speciale, care celebrează în fiecare zi succesul. Cristalul pur îşi oferă calităţile în cele mai diferite şi neaşteptate domenii, iar în design-ul interior este un material a cărui modelare este menită să creeze adevăratebijuterii pentru casă. În antichitate globurile de cristal erau folosite pentru a prezice viitorul.
Ne putem imagina sau putem să găsim această calitate neobisnuita a cristalului în modelul de lavoar Ice, care prezice în minunate sclipiri întreaga admiraţie ce i se va acorda. Este o sursă de strălucire pentru orice spaţiu în care este integrat şi ne impresionează în acelaşi timp printransparenţa de gheaţă în care a fost gândit. Pare că designerii acestui model au reuşit să încapsuleze în el frumuseţea imemorială, care transcende timpul, care se potriveşte oricărui stil de design şi este mereu în tendinţe.
Transparenţa neconvenţională a unei piese ieşite din arta căutării formei perfecte este ceea ce emană modelul Volta. Creat într-o notă de eleganţă electrizantă acest lavoar reflectă privilegiulpreocupării constante pentru frumos, modern şi inovativ.
Design-ul modern înfloreşte sub bagheta proiectelor speciale Alsa Design. Specialiştilor noştri le place transformarea şi sunt încântaţi de fiecare proiect care îşi găseşte strălucireaadevărată. Materiale deosebite ca sticla de Murano şi cristalul pur, într-o alăturare fructuoasă cu surse infinite ale creativităţii, transformă convenţionalul în neconvenţional, transparenţaîn strălucire şi luxul în experienţa de a trăi tot timpul înconjuraţi de ceea ce îndrăgim cel mai mult.
Page Views: 1179Comments are closed.

Comments are closed.